În cadrul conferintei de presa organizata de conducerea Partidului Conservator, tema principala a discutiilor a fost actiunea care vizeaza bugetarii, prin aceasta încearcânde-se sprijinirea celor care au fost disponibilizati în umra masurilor Guvernului Boc. Actiunea prezentata în cadrul conferintei de presa s-a referit la campania "Program gratuit pentru bugetarii disponibilizati", initiata de catre fundatia F.A.C.I.A.S, prin care salariatii din sistemul bugetar disponibilizati în urma masurilor impuse de Guvernul Boc beneficiaza gratuit de asistenta si informare juridica asupra drepturilor pe care la detin si asupra mijloacelor de actiune împotriva concedierilor abuzive. Înscrierile la acest program de consiliere si reprezentare juridica se pot face fie direct la F.A.C.I.A.S fie la Sediul Judetean Hunedoara al Partidului Conservator.

Domnul Petru Marginean a prezentat scrisoarea pe care Partidul Conservator o va trimite Parlamentului European în vederea suspendarii din functie a vicepresedintelui PE, Laszlo Tokes pentru declaratiile pe care le-a facut în ultimele zile, cu privire la suveranitatea si integritatea teritoriala a României. În încheierea conferintei, presedintele Filialei Judetene Hunedoara a Partidului Conservator Petru Marginean a tinut sa sublinieze ca "nu trebuie facute concedieri la kilogram" si  din pacate la "sfârsitul anului, efortul bugetar al statului va fi mai mare ca acum si tara va fi în haos total".

Biroul de Presa PC Hunedoara

Se spune ca doar atunci esti liber, când poti sa spui fara teama adevarul. Un sistem care te condamna la tacere ar trebui sa fie abolit si restabilit unul nou, idealist de obicei, a carui obligatie este de a sprijini acest adevar în întreaga sa plenitudine. Dar cum ramâne cu restrângerea etico-morala impusa de societate? În ce masura putem afirma ca libertatea plenara a unui popor îi ofera si bunastarea, în special atunci cînd este cu titlul de "recuperata" si nu "din nastere"? Se spune ca în România anului 1989, si pietrele începusera sa strige. Ca lipsa de revolta a oamenilor era deja imposibil de evitat. Si totusi pentru ce se lupta? Ce am câstigat prin moarte? Sau, si mai important, am câstigat ceva în afara de o schimbare de nume? Pâna la revolutia româna, trecerea de la stat comunist la cel democratic s-a facut pasnic, fara revolta. La noi au existat zeci de morti, a caror dovada a fost stearsa cu nume de operatiuni suav parfumate (în mod total ironic), amintind de frumos: Trandafirul…Vama... Oamenii au strigat libertate, au murit pentru aceasta! Guvern la putere: Iliescu. Personalitate? Bineînteles, fost om de încredere a mult-detestatului presedinte ucis, Ceausescu. România a fost apreciata si vazuta, poate pentru prima data în Europa democrata, ca si o tara cu potential, a primit sprijinul moral si, mai important în acel moment critic, sprijin financiar. Ce nu a primit însa, era imposibilul: o noua mentalitate care sa fie instaurata în toate organele tarii. Astfel, dupa ce noii revolutionari, care au alarmat poporul împotriva paradoxului noului regim, au fost "ucisi" de muncitorii care detestau intelectualitatea, România a fost clasificata ca "ambigua din punct de vedere politic", iar fondurile s-au retras laolalta cu încrederea.

Acesta este un scurt sumar al ultimilor douazeci de ani. La zece ani dupa "crimele" mineriadelor, Iliescu este reales în functia de presedinte. La douazeci de ani de la idealista revolutie, suntem printe tarile cu cel mai mare nivel de coruptie, din punct de vedere economic suntem penultima tara din familia adoptiva (Uniunea Europeana), avem diplome universitare cu miile, perseveram într-un nepotism mascat la nivel de posturi importante, iar mita si sportul sunt preferate corectitudinii si inteligentei. Sa fie acestea singurele urmari ale rabufnirii idealistilor? Nu am fost în stare ca popor, sa sustinem revolta si sa cream un stat politic onest, unde macar sa existe încredere? Într-adevar, în 1989 am fost prima tara estica unde comunismul a fost eliminat printr-o revolta violenta. Dar tot atunci am fost si singura tara care ne-am daruit prizonieratul real si condamnabil, pe un arest la domiciliu, unde inconstienta politica si umana, a atins cote maxime.

Ce s-a câstigat? Românii au primit un nou nume, cel de tara democratica. Cu toate acestea ne-am renegat drepturile în mod inconstient prin deciziile luate de-a lungul anilor. Abraham Lincoln, primul presedinte republican al SUA, a spus "Daca vrei sa testezi un om, ofera-i putere". Ce putere poate fi mai mare, decât aceea de a fi pe deplin liber, de a avea dreptul de a-ti alege oamenii care sa guverneze în numele tau, si de a-i demite, în caz contrar? Am câstigat, alaturi de statele europene, dreptul la libera exprimare, ne-am recâstigat dreptul de a calatorii, de a trai, de a lua propriile decizii…Dar mai stim cum sa folosim aceste libertati? În aparenta, odata cu revolutia anti-comunista am câstigat împaratia orizonturilor deschise, acea dorinta a omului, acceptata dintotdeauna: Libertatea. Ea însa nu a fost gratuita…Si uneori nu stiu daca acest schimb nu a fost înca o frauda a caselor de valuta sau, din contra, o rasplata…

Lipsa miscarii atrofiaza musculatura. Lipsa initiativei te vlaguieste, convertindu-te în supusul tacerii. Comunismul a însemnat opresiune, frica. Democratia de astazi înseamna manipularea realitatii. Bunicii nostri au ajuns în asa-numitele "lagare de reeducare" pentru pozitia avuta în societate sau capacitatea lor de respingere a unui proiect idealist, mort din fasa. Parintii nostri si-au riscat vietile pentru a putea sa traiasca în conformitate cu parerile lor si pentru a ne oferi noua dreptul la decizie si cuvântare. Noi însa…noi însa ne trasam viata cu o inconstienta nebuna, cu o nepasare care alta-data a fost condamnata. Ce mai conteaza? Nimic nu ne atinge, suntem nemuritori în spirit…ce conteaza ca al nostru trup, alaturi de viata, se perinda pe coridoarele unei tari al carei respect nu dorim nici macar sa-l câstigam? Uneori cea mai mare pedeapsa este si cea mai greu de observat. Caderea comunismului ar fi trebuit sa însemne un punct cheie pentru România. Era momentul când trebuia sa alegem între viitor si trecut. Mentinând mentalitatea "Fie cum o fi", am urmarit pasivi cum persistam într-un comunism mascat sub emblema "democratie". În zilele noastre, suntem mult prea democratici, avem un sânge mult prea aristocratic pentru a depasi stadiul de autosuficienta. Avem dreptul de a alege, avem sansa sa hotarâm noi, si nu un lider, guvernarea. Si ironia sortii este ca o facem. Dar, din lipsa de interes, cultura, dorinta de informare si responsabilitate alegem prost. De douazeci si unu de ani alegem prost. Acum doua decenii ne revoltam împotriva minciunii. Astazi sunt printre noi oameni care nici nu stiu de ce sarbatorim ziua nationala.

Si totusi…Sunt o idealista. Vreau sa cred ca aceasta atrofie fizica nu este si una spirituala. Dar suntem un popor care nu am fost reeducati. Nu am avut ocazia sa depasim comunismul, sa uitam de egalitatea falsa si sa ne dorim prosperitatea. Din pacate,experimentam contrariul. Aceeasi care închinau cupa victoriei în era ceausista, dobândesc laurii victoriei astazi. Daca nu ei, atunci copii sau rudele lor. Obisnuiti sa primeasca ordine, si astazi tinerii se ghideaza dupa conceptul care au fost educati parintii lor: "Crede si nu cerceta". Initiativa care ar trebui sa motiveze si sa reîmprospateze viata, este blocata de un munte birocratic si o rautate de neînteles. Si atunci de ce sa ne revoltam? De ce sa credem ca lumea ar putea fi mai buna? Libertatea noastra consta astazi în faptul ca putem alege: ramânem sau plecam? Cei buni prefera sa evite competitia pe note, bacalaureat, nepotism universitar si slujbe date dupa cunostinte ( nu ma refer la nivelul de inteligenta…) si se îndreapta catre ofertele hotarelor. Cei lipsiti de posibilitati sau cu posibilitati prea bine aranjate, ramân. Exista si o mâna de oameni care alege patriotismul, care vrea sa ramâna pentru propria-i placere, pentru a ajuta, pentru a re-revolutiona o tara a carui bun-simt pare adormit. Dar, un proverb japonez spune: " Nu poti trezi pe cineva care se preface a dormi".

Nu putem sa trezim acel simt al practicii, al dreptatii, al corectitudinii, câta vreme este decizia noastra sa-l ignoram. Pretul revolutiei a fost scump. Înainte raul avea un nume, ca si orice lucru cunoscut, era mai usor de combatut. Dar ce faci atunci când acesta este mascat sub cel mai bun prieten? Am câstigat libertate. Odata acceptata, am preluat o responsabilitate, de care culmea fugim tot timpul. Aceea de informare. Nu doar acea coloana vertebrala a vocii s-a pierdut. Dupa 1989 România a explodat. Televiziunea transmitea si altceva decât imaginile paradelor tovarasului. Magazinele au importat. Moda a ajuns si în vitrinele ochilor nostri, devenind accesibil acel paradis de care nici macar nu eram constienti. Cu toate acestea, parintii mei aveau o biblioteca cu peste o mie de titluri. Parintii zilelor noastre au rareori bibliografia obligatorie. Din lipsa de activitate, tinerii se întâlneau, discutau, filosofau, inventau, citeau, se jucau, se iubeau idealist. Traiau pentru un ceva. Astazi informatia este la distanta de un click. Calatoreai cu ochii mintii pe meleaguri necunoscute. Astazi ai oferte la zece euro. Cât stim sa profitam?

Am câstigat libertatea, dar am pierdut din minte obiectivul: acela de a avea o viata mai buna. Am câstigat dreptul la riposta si îl utilizam pentru a combate cele mai inutile lucruri. Nu mai vrem cultura, sau ne luptam pentru ea prea putin. Respectul este la nivel de teorie. Cu modele ca Gigi Becali, câti se mai regasesc în noi din idealistii libertatii? Nu stiu…Am vazut însa si tineri care mergeau la baletul rusesc pentru ca stiau ca este premiera. Care citeau pentru simplul motiv ca le place. Care cântau la pian pentru a se linisti si relaxa. Care se trezeau la sase dimineata pentru a fotografia rasaritul de soare perfect. Care învatau bine pentru respectul propriu nu pentru media la admitere. Am pierdut multe…dar am câstigat si experienta revoltei împotriva "E bine si-asa"-ului mediocru si satisfactia selectiei nu ca rebel ci ca intelectual.

Sabine CRISAN